Incendiu la un bar din Suceava


Intră acum și în grupul de

Un incendiu provocat de un scurtcircuit electric a izbucnit joi după-amiază într-un bar din centrul municipiului Suceava. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat prin serviciul 112, ora 15.19 astfel că Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu o autospecială, o autoscară mecanică, un echipaj de descarcerare şi un modul SMURD.

Când pompierii au ajuns la barul, situat pe str. Ana Ipătescu, în zona staţiei „de la Bancă”, focul ardea într-un colţ din incinta barului, existând pericolul de propagare la întreaga încăpere.

Incendiul a fost localizat în doar 2 minute de la sosirea pompierilor şi lichidat în totalitate la ora 15.45, în limitele găsite. Au ars tâmplăria din lemn a unei ferestre, o canapea şi izolaţia instalaţiei electrice pe o lungime de aproximativ 3 m. De asemenea, s-a degradat zugrăveala pereţilor, pagubele fiind estimate la 1.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit provocat de către un conductor electric defect.

Pompierii au reuşit să salveze restul bunurilor din interiorul barului în valoare de aproximativ 80.000 lei.


Intră acum și în grupul de